Vrei sa fii primul care afla noile programe? Aboneaza-te la Newsletter! O data pe saptamana o sa te anuntam despre programele si vacantele Green Adventure.
Programele de vacanțe externe sezon 2025 sunt publicate. Tu îți dorești o experiență de vacanță epică pentru 2025?
Jordan Adventure 2025
Descoperă Iordania: Autenticitate și Aventură
Green Adventure în Iordania transcende granițele unei simple călătorii, reinventând sensul aventurii! Dacă pachetele turistice convenționale ți se par monotone, atunci e momentul să descoperi o experiență care schimbă jocul. Cu noi, te vei adânci în esența locurilor: de la nopțile magice sub cerul înstelat din Wadi Rum, în compania beduinilor autentici, la tainele orașului milenar, Petra. Savurează mângâierea apelor Mării Moarte și Mării Roșii și călătorește în timp printre ruinele orașului antic Jerash. Prin ochii ghizilor noștri pasionați, Green Adventure îți deschide poarta către inima Iordaniei, propunându-ți o aventură fără echivalent, trăită la intensitate maximă, dar fără agitația și graba turismului de masă.
Tip vacanță: Discovery – o experiență unică, care îmbină autenticitatea locurilor cu bucuria descoperirii în propriul ritm.
Ce include aventura? Vezi detalii în această secțiune.
Avansul tău o să fie acoperit de clauza Returul Plății.
Ziua 1: Amman. Descoperirea capitalei Iordaniene
Sosire în Amman și transfer către oraș. Vizită la Citadelă și Teatrul Roman, urmată de o plimbare prin piețele și străduțele autentice ale orașului vechi. Cazare în Amman la hotel 3***.
Ziua 2: Marea Moartă aventură în Wadi Rum
Dimineața, relaxare la Marea Moartă, plutind în apele sărate și bucurându-te de un tratament SPA cu nămol. La apus, transfer cu jeep-ul spre Wadi Rum prin peisajele spectaculoase ale deșertului. Cină și cazare în Wadi Rum, în tabără de corturi autentică.
Ziua 3: Magia deșerului Wadi Rum
Dimineața începe cu un răsărit spectaculos în inima deșertului. După micul dejun și un transfer 4x4 în zona "necomercială" a deșertului, explorăm pe jos peisajele sălbatice ale zonei înalte a deșertului Wadi Rum, alături de ghizi beduini. Prânzul este un picnic autentic, urmat de o drumeție printre munți. Seara, apus de neuitat și cină tradițională la tabăra beduină. Cazare în Wadi Rum sub cerul liber.

Ziua 4: Călătorie pe urmele beduinilor în Wadi Rum
Ziua începe cu o cafea aromată și o plimbare autentică pe dromaderi prin dunele roșii ale deșertului. După un prânz servit ca și picnic și o pauză de relaxare, explorăm peisajele spectaculoase ale Wadi Rum. Seara, foc de tabără, povești și cer înstelat într-o nouă tabără deșertică. Cazare în Wadi Rum sub cerul liber.
Ziua 5: De la dunele deșertului la valurile Mării Roșie și secretele Petrei
Dimineața, ne luăm rămas-bun de la Wadi Rum și plecăm spre Aqaba, unde ne relaxăm pe plajele Mării Roșii. După-amiaza, ajungem în Petra și explorăm atmosfera orașului Wadi Musa. Seara, experiența magică „Petra by Night” ne poartă printr-un spectacol de lumini și istorie. Cazare în Petra la hotel 3***.
Ziua 6: Petra, orașul antic descoperit altfel
Explorăm Petra printr-un traseu inedit, admirând panorame spectaculoase înainte de a ajunge la faimoasa Trezorerie. Descoperim poteci secrete și unghiuri foto perfecte, urmate de o cină tradițională în Wadi Musa. Seara, relaxare în Little Petra, savurând o shisha autentică. Cazare în Petra la hotel 3***.
Ziua 7: Istorie la Jerash și energia Ammanului
Vizităm impresionantul sit arheologic Jerash, supranumit „Roma Orientului”, apoi ne întoarcem în Amman pentru a explora cultura vibrantă a orașului. Shopping, degustări tradiționale sau relaxare la un hamam, urmate de o cină festivă. Cazare în Amman la hotel 3***.
Ziua 8: Rămas bun, Iordania!
Ne îndreptăm spre aeroportul din Amman pentru zborul de întoarcere, luând cu noi amintiri de neuitat. Aterizare în Otopeni și revedere cu cei dragi, cu promisiunea unor noi aventuri în viitor.
05 - 12 Oct 2025
Jordan Adventure
7 locuri rămase
3 locuri rezervate
02 - 09 Nov 2025
Jordan Adventure
8 locuri rămase
2 locuri rezervate
Ce include aventura
Include
Bilete de avion zbor internațional
Zbor București - Amman și retur, cu bagaj de cabină. Buget maxim pentru bilet: 250 Euro.
Cazare
Ziua 1 – hotel 3 stele / Ziua 2 – tabără beduină de corturi / Zilele 3-4 – tabără sub cerul liber în deșert / Ziua 5 – hotel 3 stele / Ziua 6 – hotel 3 stele / Ziua 7 – hotel 3 stele
Ghizi
Ghizi beduini autentici pentru întreg programul de trekking din Wadi Rum.
Ghid însoțitor din echipa Green Adventure, foarte bun cunoscător al obiceiurilor, istoriei și tradițiilor din Iordania.
Mese incluse
Ziua 1 – fără mese incluse / Ziua 2 – mic dejun, prânz, cină / Ziua 3 – mic dejun, prânz, cină / Ziua 4 – mic dejun, prânz, cină / Ziua 5 – mic dejun / Ziua 6 – mic dejun / Ziua 7 – mic dejun / Ziua 8 – mic dejun.
Transport local
Pentru toate zilele de program și transport 4x4 în deșertul Wadi Rum.
Dromaderi
În programul din Wadi Rum din ziua 4.

Tur ghidat
Ghidaje turistice oferite în Amman, Petra și Jerash.
Ghizi pentru deșert
Echipă de ghizi formață din beduini autentici.

Bucătar
Pentru zilele de trekking din deșert.

Plimbare cu barca
Distracție pe barcă, dans și snorkeling la Marea Roșie.
Echipament
Cu excepția sacului de dormit, îți oferim tot echipamentul de care ai nevoie de la saltelele de dormit până la vesela de camping.
Nu include
Alte mese
În afara celor oferite în prețul de program.
Băuturi alcoolice
Se comandă după nevoile și preferințele personale.
Jordan Pass
Taxă achitată în avans, care include taxa de viză și intrările la obiectivele turistice menționate în program (99 USD / persoană).
Asigurarea de călătorie
Vă recomandăm să aveți o asigurare de vacanță care să includă acoperire pentru sporturi de aventură.
Mâncare și cazare
CAZARE
Ziua 1: cazare dublă într-un hotel de 3 stele în centrul istoric din Amman.
Ziua 2: cazare în tabără tradițională de beduini în Wadi Rum.
Zilele 3 și 4: dormit sub cerul liber în deșertul Wadi Rum, în cadrul programului de explorare și aventură.
Zilele 5 și 6: Cazare într-un hotel/pensiune de 3 stele în Petra.
Ziua 7: Cazare într-un hotel de 3 stele în centrul istoric din Amman.
Cazarea va fi în camere duble în Amman, Petra și în tabăra tradițională de beduini din deșertul Wadi Rum.
MÂNCARE
Ziua 1 – fără mese incluse / Ziua 2 – mic dejun, prânz, cină / Ziua 3 – mic dejun, prânz, cină / Ziua 4 – mic dejun, prânz, cină / Ziua 5 – mic dejun / Ziua 6 – mic dejun / Ziua 7 – mic dejun / Ziua 8 – mic dejun.
Accesul la destinație
Transportul internațional București – Amman – București este asigurat cu avionul, iar biletul de călătorie este inclus în prețul programului. Bugetul alocat pentru biletul de avion este de maximum 250 Euro.
Itinerariu (descriere detaliată)
ZIUA 1 - AMMAN: DESCOPERIREA CAPITALEI IORDANIENE ȘI A COMORILOR SALE ISTORICE
Aventura noastră începe cu zborul spre Amman, capitala vibrantă a Iordaniei. Odată ajunși, suntem întâmpinați de partenerii locali și transferați la hotelul nostru din zona centrului istoric, locul perfect pentru a descoperi farmecul autentic al orașului.
După check-in, ne îndreptăm spre inima vechiului Amman, unde istoria și cultura se împletesc armonios. Străduțele animate ne conduc către cele mai importante atracții culturale, dar și către o experiență gastronomică autentică. Cina o să o serviți într-un restaurant local apreciat, unde ne vom delecta cu preparate tradiționale iordaniene: humus cremos, falafel crocant, foule mudammas savuros și salate aromate cu tahini, toate servite cu pita proaspăt coaptă. Iar pentru a încheia masa într-un mod memorabil, mergem la faimosul Habibah, unde vom gusta renumitul knafeh, un desert iordanian delicios cu cataif crocant și brânză dulce de capră.
Seara, explorăm frumusețea Ammanului, oraș cunoscut în antichitate sub numele de Philadelphia, construit pe șapte coline asemenea Romei. Vom descoperi monumente și situri arheologice fascinante care dezvăluie istoria milenară a regiunii. Cei care doresc să simtă pulsul modern al capitalei pot explora viața de noapte din Amman, unde cafenelele animate, barurile elegante și magazinele exclusiviste completează perfect această primă zi în Iordania.
🛎️ Notă: În funcție de programul de zbor, programul din această zi poate suferi modificări.
ZIUA 2 - MAREA MOARTĂ & DESCOPERIREA WADI RUM
Începem ziua cu călătoria către Marea Moartă, cunoscută drept cel mai jos punct de pe Pământ, la o altitudine de minus 430 metri. Aici, suntem invitați să ne bucurăm de plajele sale unice și să experimentăm senzația neobișnuită de a pluti în apele sărate. Un tratament natural, oferit de Mama Natură, este să te ungi cu nămolul bogat în minerale de la Marea Moartă, cunoscut pentru proprietățile sale terapeutice.
După ce ne-am relaxat și ne-am reîncărcat bateriile, ne continuăm aventura spre deșertul Wadi Rum („Valea Lunii”). Wadi Rum este poate cel mai scenic și spectaculos deșert al lumii, cu peisaje de neuitat, un loc special care a fost sursă de inspirație și refugiu pentru faimosul Lawrence al Arabiei.
La apus, ajungem la marginea civilizației. Parcăm mașinile și ne aventurăm în inima deșertului, călătorind cu mașini 4×4, pentru a descoperi peisajele sale grandioase. Noaptea, o vom petrece într-o tabără beduină autentică, care ne va oferi o combinație perfectă între tradiție și confort. Deșertul Wadi Rum, luminat de stele, va dezvălui un aspect mistic, transformând seara într-o experiență memorabilă.
Încheiem ziua cu o cină tradițională preparată de gazdele noastre beduine. Vor găti o specialitate autentică: mâncare gătită „la nisip”. Fără a vă dezvălui prea multe, vă promitem un festin culinar, unde veți descoperi gustul inconfundabil al tradiției beduine.
ZIUA 3 - IMERSIUNE AUTENTICĂ ÎN DEȘERTUL WADI RUM
Wadi Rum, uneori descris ca o capodoperă marțiană pe Pământ, este un loc ce rezonează profund cu sufletul oamenilor. Legendele spun că, după ce ai experimentat magia acestui deșert, vei simți mereu chemarea lui. Acesta este același loc care a inspirat numeroase filme hollywoodiene: Red Planet, Transformers – Revenge of the Fallen, Prometheus, The Martian … și Lawrence of Arabia.
Green Adventure vă oferă o experiență neegalată, departe de traseele turistice aglomerate, în inima Wadi Rum-ului. Alături de beduini autentici, veți descoperi partea sălbatică și neatinsă a deșertului, locuri care vă vor face să vă pierdeți în minunăția naturală.
Ziua începe cu un răsărit memorabil în deșert. Chiar dacă poate fi dificil să te trezești devreme, priveliștea îți va recompensa efortul. După micul dejun, ne îmbarcăm în mașini de teren, pornind spre adâncurile deșertului. Părăsim mașinile pentru a ne avânta pe jos, explorând trasee montane care dezvăluie peisaje de neuitat și culori incredibile, totul admirat de la înălțime.
Prânzul constă într-un picnic beduin autentic, însoțit de „whiskey beduinului”, o băutură tradițională făcută din ceai negru și ierburi de deșert (delicios!).
Continuăm aventura printre munții din Wadi Rum, lăsându-ne captivați de frumusețea înconjurătoare. Seara, ne pregătim pentru apus într-un loc special, unde cerul și pământul se îmbină într-un spectacol natural impresionant.
Tabăra noastră beduină se încălzește la lumina focului. Cina pregătită de gazdele noastre include preparate tradiționale, în timp ce „whiskey beduinului” rămâne cald lângă flăcări. Dacă atmosfera din prima noapte petrecută în deșert v-a plăcut, ne putem bucura din nou de dansuri și cântece sub cerul înstelat al deșertului Wadi Rum.
ZIUA 4 - AVENTURA CU DROMADERI ÎN INIMA DEȘERTULUI WADI RUM
După o noapte petrecută sub cerul înstelat, ne trezim pregătiți de o nouă aventură in deșertul Wadi Rum. Aroma proaspătă de cafea cu cardamom ne învăluie simțurile, pregătindu-ne pentru ziua ce urmează. Azi, aventura se transpune într-o călătorie printre dunele de nisip roșu alături de dromaderii, adevăratele „corăbii ale deșertului”. Experiența cu dromaderii în Wadi Rum este autentică: fiecare vizitator are ocazia să își călărească autonom propriul dromader, fără a fi parte a unui trenuleț de animale legate unele de altele.
După un prânz beduin și o siestă revigorantă, explorarea continuă prin magnificele peisaje deșertice. Nuanțele deșertului se schimbă în fața ochilor, oferind un spectacol de culori natural.
Pe măsură ce soarele apune, ne îndreptăm spre o nouă tabără în inima deșertului Wadi Rum. Seara este punctată de strălucirea cerului înstelat și de căldura focului de tabără, unde poveștile și tradițiile beduine prind viață.
ZIUA 5 - DE LA MAGIA DEȘERTULUI WADI RUM LA SPLENDOAREA MĂRII ROȘII ȘI MISTERUL PETREI
Micul dejun în Wadi Rum ne pregătește pentru o nouă zi de aventură. Mașinile de teren ne așteaptă pentru a ne reconduce spre civilizație, marcând finalul unei experiențe autentice în deșert, cu trei nopți, dintre care două sub cerul înstelat, și momente memorabile de apus și răsărit.
După ce ne luăm la revedere de la ospitalierii noștri beduini, plecăm spre Aqaba, perla Mării Roșii. Aici, plajele nesfârșite și apele calde și cristaline ale Mării Roșii ne invită la relaxare și baie. Aici ne îmbarcăm pe o barcă confortabilă și pornim într-o croazieră spre un loc spectaculos de snorkeling. Timp de 3-4 ore, ne bucurăm de ape cristaline, recife de corali vibrante și o lume subacvatică fascinantă. Pe lângă sesiunile de snorkeling, atmosfera de pe barcă este una de relaxare și voie bună – plajă sub soarele blând, muzică, dans și momente de distracție alături de grup. Între scufundări și băi revigorante, savurăm băuturi răcoritoare și ne lăsăm cuceriți de farmecul Mării Roșii.
Savurând momentele de liniște și distracție, pregătim plecarea către următoarea destinație majoră: Petra – una dintre cele 7 minuni ale lumii antice. La sosirea în Petra, ne așezăm în comoditatea cazării și explorăm ambientul vibrant al orașului Wadi Musa.
În final, nu trebuie ratată experiența captivantă a „Petra by night”. Urmezi drumul către The Treasury, iluminat de sute de lumânări, descoperind în liniștea nopții secretele istorice și fascinația mistică a Petrei. Fie că ești obosit sau plin de energie, această experiență nocturnă, pe care noi o considerăm magică, va rămâne gravată în inima ta pentru totdeauna.
ZIUA 6 - EXPLORAREA PETREI PRIN O PERSPECTIVĂ UNICĂ CU GREEN ADVENTURE
Azi te invităm să descoperi Petra, orașul antic sculptat în canioanele impresionante, printr-o experiență autentică și neconvențională cu Green Adventure. În timp ce majoritatea turiștilor urmează traseul clasic care începe de la intrare și se încheie cu obositoarea escaladare spre Mănăstirea din Petra, noi îți propunem o abordare inovatoare.
Aventura noastră demarează cu un hiking captivant printre munții ce înconjoară Petra, oferindu-ți panorame de neuitat, fără să te solicite la fel de mult ca urcarea tradițională pe scări. Această abordare ne permite să savurăm frumusețea orașului antic într-o lumină complet nouă, încheind cu coborârea relaxată către celebrele obiective ale Petrei, inclusiv spre spectaculoasa Trezorerie.
Îți dezvăluim și potecile secrete ce duc spre cele mai râvnite unghiuri de fotografiere, unde vei obține acea imagine iconică cu Trezoreria văzută din înălțime – garantat să impresioneze pe orice platformă socială, fie ea Facebook sau Instagram.
După o zi plină de descoperiri, ne retragem în Wadi Musa pentru a ne delecta cu preparate tradiționale într-unul dintre cele mai cunoscute restaurante ale orașului.
După cină, vă invităm să vă destindeți într-o locație selectă din Little Petra, unde ne vom delecta cu aroma inegalabilă a celei mai rafinate shisha din regiune.
ZIUA 7 - EXPLORARE JERASH ȘI SEARĂ CULTURALĂ ÎN AMMAN
Părăsim frumusețile Petrei și ne îndreptăm spre Jerash, adesea denumită “Roma Orientului” sau “Roma departe de Roma”. Acest remarcabil sit arheologic ne prezintă un amestec fascinant de monumente antice și elemente moderne.
Odată ce ne-am delectat cu comorile istorice ale Jerash, călătoria continuă spre Amman, inima vibrantă a Iordaniei. Sub îndrumarea ghidului Green Adventure, veți avea ocazia să descoperiți pulsul urban al metropolei, cu o vizită la muzeu, sesiuni de shopping și degustări culinare tradiționale.
Dacă sunteți în căutare de relaxare, vă sugerăm o vizită la un hamam tradițional (baie turcească) – o experiență revitalizantă pe care v-o recomandăm cu entuziasm.
Seara noastră în Amman se încheie în tonuri festive, cu o cină specială.
ZIUA 8 - RĂMAS BUN, IORDANIA!
Ultima zi a aventurii noastre în Iordania sosește cu emoții amestecate – nostalgia despărțirii, dar și bucuria amintirilor create împreună. În funcție de programul de zbor, ne îndreptăm dis-de-dimineață spre aeroportul din Amman pentru formalitățile de îmbarcare.
Pe drumul spre casă, rememorăm momentele intense trăite în această călătorie – peisajele spectaculoase ale deșertului Wadi Rum, experiențele culturale autentice, senzațiile unice de plutire în Marea Moartă, magia Petrei și farmecul vibrant al Ammanului. Deși vacanța se încheie, legăturile create și amintirile rămân cu noi pentru totdeauna.
Cu promisiunea unor noi aventuri împreună, ne luăm rămas-bun de la Iordania, păstrând în suflet frumusețea și spiritul acestei țări fascinante.
🛎️ Notă: Dacă programul de zbor ne permite, vom profita la maximum de ultimele ore petrecute în Amman, explorând cât mai mult din acest oraș fascinant înainte de plecare.
Echipament necesar
Bagajul personal de vacanță. Și în acest bagaj, nu uita să incluzi:
-Pentru traseul de trekking din deșert: sac de dormit cu indice de confort de minim 5 grade, încălțăminte adecvată cu talpă aderentă și un rucsac de drumeție 25-35 l.
Saltelele de dormit, vesela de camping… etc, o să fie furnizate de noi și sunt incluse în prețul de program.
-Pentru Marea Moartă și Roșie: costum de baie.
-Articole de toaletă (periuță de dinți, pastă de dinți, deodorant, săpun, servețele umede ecologice, prosop de baie).
Întrebări frecvente
Întrebări frecvente
Pot apărea schimbări în programul vacanței mele?
Da, programul vacanței poate suferi modificări majore din cauza condițiilor meteorologice. Aceste schimbări sunt luate exclusiv din motive de siguranță, iar participanții trebuie să și le asume ca parte a experienței de aventură. Vă asigurăm că deciziile noastre prioritizează siguranța și confortul tuturor participanților.
Care este condiția fizică necesară pentru această călătorie?
Pentru a te bucura din plin de această aventură, este recomandat să ai o condiție fizică care te-ar face confortabil în drumeții de până la 6 ore pe teren variat. Experiența tehnică montană nu este necesară.
Vom dormi sub cerul liber în desert? Există riscuri?
Da, vom avea ocazia să ne odihnim două nopți sub cerul înstelat al deșertului Wadi Rum. Această experiență este sigură și bine supervizată de echipa noastră.
Sunt șerpi sau insecte veninoase în desert?
Desertul găzduiește diferite specii, inclusiv șerpi. Totuși, vacanțele noastre sunt programate în perioade mai răcoroase, când aceste creaturi sunt în hibernare. Așadar, riscul de a avea astfel de întâlniri este minim.
Temperaturile nocturne din desert sunt scăzute?
Nu te îngrijora! Temperaturile nocturne rămân în jurul valorii de 15 grade Celsius.
Ce echipament de camping trebuie să aduc?
Ai nevoie doar de un sac de dormit cu un grad de confort de „5 grade”. Saltelele, vesela de camping și alte dotări vor fi furnizate de echipa noastră.
Voi renunța la confort în nopțile din desert?
Depinde de perspectiva ta asupra aventurii. Oferim saltele de dormit confortabile, un foc de tabără și preparate culinare delicioase gătite de partenerii noștri beduini. Cu echipament adecvat și sfaturile noastre, vei fi bine pregătit pentru această experiență.
Este suficient un bagaj de mână pentru această călătorie?
Da! Dacă urmezi sfaturile noastre privind ambalarea, vei descoperi că un rucsac de 25-30L este suficient. Sacii de dormit și încălțămintea specială vor fi plasați în bagajele de cală, care vor fi gestionate colectiv.
Este Iordania o destinație sigură pentru turiști?
Fără îndoială! Iordania se bazează majoritar pe turism, asigurând un control strict asupra siguranței. Iordanienii sunt cunoscuți pentru ospitalitatea și prietenia lor.

Modalitate de plată
- 30% din total – la înscriere
- 30% din total – cu 3 luni înainte de plecare
- 30% din total – cu 2 luni înainte de plecare
- 10% din total – cu 30 de zile înainte de plecare
Pentru rezervările efectuate cu cel puțin 60 de zile înainte de plecare, plata integrală este necesară în momentul înscrierii.
Plusul Green Adventure
Bun venit în lumea aventurii autentice oferită de Green Adventure! Suntem o companie dedicată călătoriilor transformaționale, și ne-am asumat misiunea de a vă ghida printr-un proces de dezvoltare personală, oferindu-vă experiențe care vor rămâne în memoria voastră pentru totdeauna.
Prin programele noastre, vă oferim mai mult decât o vacanță obișnuită. Avem o echipă de ghizi experimentați și pasionați, care nu sunt doar însoțitori în călătorie, ci și coach specializați. Acești ghizi vă vor însoți în fiecare etapă a călătoriei voastre, oferindu-vă suport și îndrumare personalizată.
Fiecare program Green Adventure este conceput cu atenție și dedicare. Nu doar că veți explora locuri incredibile și veți participa la activități pline de adrenalină, dar veți avea oportunitatea de a vă descoperi și de a vă dezvolta abilități noi. Vom învăța împreună tehnici de outdoor și supraviețuire, vom explora activități în aer liber, dar și cultura și tradițiile locale.
Valorile noastre fundamentale sunt siguranța, creșterea personală și autenticitatea. Vrem să vă ajutăm să depășiți limitele personale, să vă dezvoltați încrederea în sine și să vă descoperiți potențialul. Fiecare provocare pe care o întâmpinați în timpul aventurii voastre va fi o oportunitate de creștere și de depășire a propriilor bariere.
Călătoriile noastre sunt concepute pentru a vă oferi o perspectivă mai profundă asupra destinațiilor pe care le vizităm. Vom interacționa cu localnicii, vom învăța despre tradițiile și obiceiurile lor și vom susține comunitățile locale în mod responsabil.
Vă asigurăm că experiența Green Adventure nu se oprește la durata călătoriei. Vă încurajăm să aplicați ceea ce ați învățat și experimentat în viața voastră de zi cu zi și să continuați să vă dezvoltați abilitățile și mentalitatea dobândite. Veți deveni mai rezilienți și veți aborda noi provocări și oportunități cu îndrăzneală și încredere.
Alăturați-vă nouă în această călătorie a autodescoperirii și dezvoltării personale. Green Adventure vă așteaptă cu brațele deschise pentru a vă ghida într-o experiență de neuitat!
Returul plații
Această vacanță oferă returnarea plății în cazul restricțiilor de călătorie sau indisponibilitatea de a călători din motive personale de sănătate. Află condiții
Plata în rate fără dobândă
Green Adventure oferă plata în 5 rate fără dobândă cu cardurile de cumpărături ale Credit Europe Bank, Garanti Bank, Banca Transilvania, Alpha Bank și BRD Finance. Află detalii