Dunarea Veche in canoe

– Mergem? intreaba Gabi.
– Ok, mergem! raspundem noi.

Ma intalnesc cu Dan la depozit pe 1 februarie, incarcam canoea pe masina si setam destinatia gps-ului la Vadu Oii, Harsova, Judetul Constanta. Ajungem la destinatie noaptea, ne imbratisam cu Gabi ajuns aici mai devreme decat noi si montam pe intuneric corturile. Dupa gratarul si paharul de vin obligatoriu unei astfel de reintalniri, ne retragem la somn pregatati sufleteste de aventura care incepe sa se contureze.

Dimineata, facut foc si cafea, un mic dejun copios, strans corturi, impachetat totul, incarcat bagaje in canoe si gata, suntem pregatiti de plecare! Ne lansam la apa direct printr-o padure inundata de apa. Aventura a inceput!

Dupa aproximativ o ora de vaslit parasim bratul navigabil si intram pe albia Dunarii Vechi. Curgerea domoala la vale ne face sa simtim sentimentul minunat al intrarii in natura autentica si salbatica. Nimeni si nimic nu ne se intersecteaza cu noi! Suntem doar noi 3 si curgem usor catre … nici noi nu stim unde.

La un moment dat scot din bagaje o sticla de coniac. Este frig, scuz eu fata de ceilalti acest gest 😊. Da, si noi am inghetat, raspund ei. Apropiem cele 2 canoe formand un fel de catamaran si Gabi scoate faimoasele lui paharele de shoturi (care il insotesc oriunde si oricum!). Ne lasam dusi la vale de curent si cu multa voiosie degustam taria aromata a coniacului.

Dupa o vreme simtim cum sangele se pune in miscare si alunecarea barcii pe apa devine din ce in ce mai fluida. Totul este parca si mai frumos si ajungem la concluzia ca ne pare rau ca avem doar o singura sticla de coniac!

Era suficient sa stam si sa ne lasam dusi la vale de curent, dar fara coniac … trebuie sa vaslim ca sa ne incalzim. Asta este, coniac nu mai avem, deci la treaba! Munca, munca, dar noi nu mai mancam? Debarcam pe un mal salbatic, intindem rapid o masa de camping si devoram la propriu conservele cu ciorba de burta. Cu burtile pline, ne oferim o mica siesta si o cafeluta si pe urma din nou la drum.

Astazi am vaslit peste 30 km si deja incepe sa se intunece. Malurile Dunarii sunt prea inalte si inca nu ne permit sa iesim la mal ca sa ne organizam tabara de corturi. Continuam sa vaslim si in scurt timp intunericul ne cuprinde si totul se transforma intr-o senzatie ciudata, nepamanteana. Parca alunecam pe Styx, intr-o lume mitologica fara repere si echilibru.

Intr-un final reusim sa iesim la mal si in graba sa ne setam tabara de corturi. Pe noi si in jurul nostru ploua usor, dar Dan maiestrul tehnicilor de supravietuire reuseste sa faca focul cu niste lemne care putea sa fie usor confundate cu niste bureti de baie. Doamne ce bine si ce cald este la focul care ne incalzea trupul si sufletul!

Si sigur meritam si un rasfat, deci o sa avem si desert la cina: ananas la gratar pregatit pe jar. O minunatie!

Ziua 2 incepe cu vant si ploaie rece. Strangem corturile care erau ude fleasca, servim micul dejun gatit cald si la drum!

Doamne cat de frumoase sunt peisajele oferite de coamele dealurilor si ale muntilor mici din masivul Dobrogei! Atunci cand esti pe apa, perspectiva este cu totul altfel decat atunci cand mergi la picior. Parca totul devine mai deschis si mai pitoresc!

Clar aceasta frumusete trebuie sarbatorita! Dar cu ce, ca de coniacul s-a terminat de ieri?! Si este momentul perfect ca Dan sa ne faca o surpriza, scotand din bagaj o sticla de votca 😊. Din nou Gabi apeleaza la micile paharute, din nou unim canoele si ne lasam dusi la vale de curentul domol al Dunarii.

Nu stim cat timp trece, dar cand aproape sticla de votca era spre final, muntii din fata noastra devin si mai apetisanti si o vale de curgere cu urme de zapada ne trezeste un apetit nebun dupa o ascensiune de “altitudine”. Debarcam la mal si incaltati in cizmele de cauciuc pescaresti, pornim sa cucerim “inutilul” din fata nostra. Cataram, calcam in zapada, alunecam … dar grija noastra principala este sa nu spargem sticla in care se mai afla resturile vodcii care trebuiau consumate de catre invingatori in varful muntelui 😊. Uraaaa!!! Am ajuns!!! Gata, am urcat si acest munte!!! Ne imbratisam pe varf si toastam pentru aventura si prietenie.

Dupa aceasta “cucerire”, putin ametiti de succesul asupra sticlei de votca, ne intoarcem la barci si ne lansam din nou la apa. De data asta vaslim, ca votca nu mai avem!

La un moment dat foamea ne face sa ne gandim serios ca trebuie sa iesim la mal pentru a ne pregatii o gustare. Dar dupa experienta alunecarii la vale in timp de degustam cu mare entuziasm votca, ne dam seama ca si ciorba este lichida si poate sa fie gustata direct din canoe 😊. Zis si facut! Formam repede catamaranul prin unirea celor doua canoe, scoatem primusul si incalzim conservele de ciorba. Cred ca aceasta masa a fost cea mai gustoasa din ultimii ani! Este minunat sa mananci in aer liber, alunecand usor la vale si leganat de gazda noastra Dunarea.

Terminam masa si plini de entuziasm reluam vaslitul. Seara se apropie si o ceata usoara incepe sa ne acopere. La un moment dat in zare zarim un stol imens de pasari. Mii si mii de pasari incep sa treaca desupra noastra, electrizandu-ne cu energia generata de zborul lor. Am simtit atunci pana in maduva oaselor cat de mici putem sa fim noi oamenii ca si indivizi in fata naturii. Atunci nu mai eram noi “stapanii”, ne simteam mici, insignifianti in fata acestui stol imens de pasari.

Dupa putin timp intunericul se lasa si Gabi ne anunta ca: “stiu eu un loc bune de campare”.  Zis si facut! Cu Gabi in fata continuam sa vaslim pe intuneric catre acel loc perfect de campare stiut doar de el. Si trece o ora.
– Gabi, mai avem mult?
– Nu! Nu! Dupa inca doua curbe ale Dunarii o sa ajungem.
Trecem de cele 2 curbe, ceata se amesteca cu intunericul, facandu-ne sa ne pierdem toate reperele.
– Gabi unde campam? Esti sigur ca stii locul de iesire de pe apa? intrebam noi.

Este deja 11 noaptea si noi inca vaslim in intuneric. Si cand spun “in intuneric” chiar asa era! Lanterna mea era undeva la fundul bagajului si la fel si a lui Dan. Ne simteam ca niste cartite si nu mai stiam care este stanga, dreapta, susul si josul raului … In fata noastra era Gabi cu a lui lanterna si vedeam cu disperare cum toate malurile luminate erau inundate si pline de vegetatie care ne bloca iesirea pe mal. Frigul devenea din ce in ce mai ascutit si la fel si starea noastra de spirit! Era aproape miezul noptii si deja vaslisem peste 40 de km in aceasta zi.

Intr-un final vedem la lumina lanternei lui Gabi o spartura in vegetatia malului si dupa cateva manevre reusim sa ajungem pe pamant! Rupti de oboseala si frig, montam corturile si din nou.
Dan ne salveaza facand un foc rapid si gatindu-ne o mamaliga cu branza si carnati. Un deliciu! In jurul nostru coiotii urla macabru, dar dupa aproape 12 ore de vaslit, ne retragem in corturi la somn si dormim ca niste bebelusi.

Ziua 3 se anunta cu soare. Servim un mic dejun copios si ne pregatim de ultima zi de vaslit. Deja devenim nostalgici la ideea ca aventura se va termina astazi …

Ultimii 35 km ne despart de Braila si nici coniac sau votca nu mai avem. Deci la vasle! Incet, incet soarele ia stapanire pe tot cerul si ziua devine superba. Fara graba alunecam la vale si fiecare km parcurs ne da o stare ca si cum am fi in ultimul capitol a unei carti. Aproape de Braila tragem la mal ca o ultima incercare de a mai ramane in salbaticie. Servim o supa la plic si cu greu ne urnim sa plecam mai departe.

Braila! Pentru prima data ajung in acest oras! Aproape tot drumul l-am tachinat pe Gabi cu legendele cutitarilor din Braila. Si Gabi, un brailean autentic, are o colectie impresionanta de cutite 😊.

Gata, am ajuns! Debarcam in micul port al orasului si ne imbratisam. Aventura noastra s-a terminat. Pana la urmatoarea! 😊

Poveste scrisa de Catalin, in martie 2021.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

<< Inapoi la pagina anterioara