Detalii

Activitati

  • Munte

Bolovanul Mortatului

Ajunsi intr-un gol alpin, Golul Razboiului, pe potecile care urca prin Valea Razboiului, denumiri ce amintesc de luptele cu tatarii, in amintirea capitanului Goidea – unul dintre slujitorii de nadejde a lui Negru-Voda, o sa ne minunam de gigantul care strajuieste acest loc: un bolovan imens, parca asezat de uriasii preistorici din legendele locale. Dar cum o sa ne aflam in Tara Luanei, totul este posibil 😀.

Dar ce o sa facem in acest program?

In primul rand o sa ne bucuram de o experienta minunata la munte, unde o sa combinam aventura cu distractia.

In prima parte a programului o sa ne facem incalzirea pentru aventura la o faleza stancoasa, unde o sa va amenajam un atelier de rapel.

Dupa ce toti participantii au simtit fiorul aventurii de la rapel, o sa dam startul unei drumetii pe un traseu salbatic si pitoresc din muntii Buzaului. Traseul este usor, cu o lungime de 12 km, diferenta de nivel 598 m si un timp de parcurgere mediu de aproximativ 6 ore. Obiectivul nostru este Bolovanul Mortatului si pentru a face experienta si mai placuta, am gandit desfasurarea in circuit a acestui traseu.

De ce sa alegi Green Adventure pentru acest program?

➕ Ghizi montani brevetati.

➕ Echipamente incluse in pretul de program: casti, hamuri, carabiniere, dispozitive rapel si asigurare pentru programul de rapel.

➕ Picnic traditional oferit in pretul de program.

➕ Numar mic de participanti, maxim 14 participanti – in acest fel avem o dinamica si o organizare mult mai buna.

➕ La cerere oferim transport in regim de car sharing, deci nu trebuie sa te stresezi cu condusul! Transportul se realizează cu Van-uri de maxim 9 persoane. 

Experienta solicitata si varsta minima de participare

Pentru a te bucura de aceasta experienta ai nevoie de o conditie fizica care sa iti permita sa sustii drumetii montane usoare, echipament adecvat pentru drumetii de iarna si chef de distractie si aventura! Restul livram noi! Deci nu ai nicio scuza sa nu participi 😜.

Varsta minima recomandata este de 8 ani.


Itinerariu

Locul de intalnire si ora

Daca alegi sa calatoresti cu Van-ul nostru atunci o sa ne intalnim in parcarea Horoscop, piata Unirii la ora 05:45. Daca o sa calatoresti cu masina personala, atunci o sa ne intalnim la ora 10:00 in parcarea complexului New Old Village, Vadu Oii, jud. Buzau.

 

Aventura la rapel

Programul o sa inceapa cu un atelier de rapel, perfect ca si incalzire pentru o zi de aventura montana 😀.

 

 

Noi credem ca toti participantii o sa iti doreasca aceasta experienta si la final cu totii o sa aveem un zambet larg si o sa fim pregatiti de partea a doua a acestui program.

 

 

Drumetie montana spre Bolovanul Mortatului

Dupa adrenalina acumulata la rapel, este timpul sa ne bucuram de un traseu salbatic si nemarcat prin muntii Buzaului.

Traseul incepe usor dintr-o frumoasa poiana, locul in care o sa facem si o poza de grup.

 

 

Pasii o sa ne poarte prin paduri si poieni salbatice si o sa ne lasam incantati de linistea si peisajele intalnite in drumul nostru.

 

 

La un moment dat, in zare o sa sa zarim o stanca imensa, asezata in mijlocul unei poieni molcome.

 

 

Singuri o sa va dati seama ca am ajuns la Bolovanul Mortatului, locul unde o sa facem un popas de relaxare si de picnic.

 

 

Dupa o gustare in aer liber, servita langa un mic foc de tabara, este timpul sa ne ridicam si plecam mai departe in calatoria noastra. Dar inainte de toate, poza de grup este un „must” 😀.

 

 

Intoarcerea o sa o facem pe un alt traseu care la randul lui ne va incanta cu pitorescul lui.

 

Detalii tehnice si echipament recomandat

➡ Durata traseu: cu aproximatie 6 ore, in functie de ritmul de mers al grupului.

➡ Dificultate traseu: usor – mediu, necesita o conditie fizica medie si o minima experienta in trasee pe timp de iarna. 

➡ Echipament personal obligatoriu: 

✅ bocanci de munte cu talpa semi-rigida sau rigida, 3 sezone sau iarna – pentru siguranta grupului ne asumam dreptul sa refuzam participarea in program a turistilor care se prezinta fara incaltamintea corecta (bocanci care acopera glezna)!

✅ parazapezi

✅ rucsac de drumetie 

✅ ciorapi de hiking grosi

✅ imbracaminte adecvata pentru prognoza meteo anuntata cu o zi inainte de plecarea in program (include jacheta impermeabila si windstopper, polar, tricou tehnic de corp, manusi groase, caciula)

✅ tricou de schimb, preferabil din lana merinos sau poliester (se usuca mai repede si este perfect pentru efort prelungit)

✅ ochelari si crema pt protectie solara

✅ gustari energetice (batoane proteice, ciocolata sau glucoza) pentru un plus de energie.

➡ Va recomandam sa aveti cu voi:

✅ bete de trekking

✅ frontala

Pret

Oferta de pret este de 180 lei/persoana*.

➕ Pretul include:

✅ tot programul de aventura

✅ echipament tehnic: casca, ham alpinsim, carabiniere, dispozitive de rapel si asigurare, coarda alpinism

✅ ghizi montani brevetati

✅ o gustare picnic 

✅ echipament tehnic colectiv de preventie (trusa de prim ajutor …)

✅ album digital de poze.

➖ *Pretul nu include:

➡ Transportul tur-retur Bucuresti – Vadu Oii, jud Buzau. Dar daca nu ai mijloc de transport personal, poti calatorii cu van-ul GREEN ADVENTURE in regim de car sharing (taxa 120 lei/persoana). 

INFORMARE: organizatorul isi asuma decizia de a schimba programul in cazul conditiilor meteorologice nefavorabile.

Ghizi

Green Adventure ofera pentru acest program ghizi turistici si montani brevetati, cu o mare experienta de expeditii montane si cu certificat valabil de Prim Ajutor.

 

Info utile

Vrei mai multe detalii?
Contacteaza-ne pe email la adresa office@greenadventure.ro si o sa iti trimitem toate detaliile in scris. Daca vrei ne poti apela la 0799.990.111.

Pasionat de vacante de aventura? Daca vrei sa fii la curent cu programele noastre din Romania si strainatate, organizate de noi, aboneaza-te la newsletter, urmareste-ne pe Facebook sau alatura-te grupului nostru din Facebook: Prietenii Green Adventure! 


Nehoiu
Dificultate usoara
munte
1 - 14 pers

Incluse:

  • echipament,
Data: 19.02.2022

180,00 lei

De la 180,00 lei / Pers
Cere mai multe detalii

Ce spun altii

Recenzii

Nu există recenzii până acum.