Poate atunci cand spui GRECIA te gandesti inevitabil la mare albastra, la plaja si balaceala cat e ziua de lunga. Si poate fi asa. Dar poate fi si altfel.
In Samothraki cu siguranta poate fi mult mai mult de atat! Cine spune ca poti sa ai parte de balaceala doar la malul marii? Samothraki este cunoscuta si pentru canioane superbe si pentru vathre, acele minunatii unde te poti balaci in voie!
In anul de gratie 2020, in luna iulie, am avut doua astfel de programe de vacanta de aventura in Samothraki, iar unul din participanti a reusit sa surprinda excelent acest program. Va invitam sa descoperiti magia din Samothraki prin ochii lui Stefan Zuca. 😀
Toate pozele care ilustreaza acest material sunt ale lui Stefan, la fel si textul si descrierile de mai jos. 🙂
La o “plimbare” prin Canionul Paradiso.
Am fost pentru prima data la canyoning/rapel. Ce pot sa spun, cu siguranta nu va fi ultima data, cu ocazia asta am descoperit un nou hobby. Nu ca aveam destule pana acum, dar am incercat, am vazut, am simtit, mi-a placut, adaugam la “cutiuta” cu bucurii/placeri. Daca mai adaugi ca de multe ori imi place sa ma copilaresc sau mai matur vorbind, sa ma racoresc, iese senzatie.
Cu Caiacele pe Mare
Totusi, suntem la mare, trebuie sa facem ceva si pe apa. Am parcurs o zona spectaculoasa a insulei, cu caiacul, intre plaja Pachia Ammos si Kipos, o zona unde nu exista drumuri.
Dai de multe plaje pustii sau aproape pustii, mai poti vedea cate un hipiot nud pe ici pe colo. N-am fotografiat, am zis sa nu primesc de la toata lumea unfriend/unlike. Dar totusi este de inteles prezenta lor, ii gasesti pe toata insula, Samothraki e un fel de Vama Veche, ma rog, ce a fost odata.
Zona este spectaculoasa pentru ca este o portiune stancoasa, de o frumusete de nedescris, stai in caiac si iti “rupi” gatul uitandu-te spre inaltimile ce se revarsa in mare. Mai mult, zona este plina de cratere/mici pesteri unde poti sa intri cu caiacul, mai dai de cativa porumbei, mai dai de o capra sau doua, de iti sta inima cand intri si te sperii de prezenta lor. Evident, la cat de tacaniti suntem noi, eu si prietenul meu din caiac, n-am ratat nicio pestera.
O alta placere a acestei zone este sa faci slalom printre pietrele imense de la malul marii. Pe parcurs, am luat o pauza pe o plaja pustie, unde am luat masa. Evident ca o simpla masa pentru mine este banal, asa ca m-am cocotat pe zona stancoasa. in aceasta zona e simpla directia, ai mare si pleci cu caiacul sau ai munte si te cateri. Am zis sa le incerc pe amandoua.
Pe final de tura caiac ne-a insotit o foca. N-am apucat sa o fotografiez, era mai timida. Nu stiu daca era de origine greaca sau turca, avand in vedere ca am mers foarte aproape de granita cu turcia. Dar i-am prins coada intr-o filmare. in concluzie, o plimbare de vis, o zona superba, de care n-am fi avut parte daca nu mergeam cu caiacul.
Plaja Pachia Ammos – singura plaja cu nisip din Samothraki.
E un fel de “must” pe insula, trebuie sa ajungi aici. Zona frumoasa, nisip fin, muntele in dpate, in departare poti sa vezi Turcia, sezlonguri, orice bautura 5 euro, chestii din astea.
Ce-mi place enorm la programele Green este diverisificarea, azi esti la mare, maine esti prin canion, poimaine esti la o plimbare, s.a.m.d. Asa s-a intamplat in Iordania, asa s-a intamplat si in Samothraki. Ma rog, in Samothraki am mai adaptat noi programul, pe ici pe colo, sa-l personalizam. Este unul din motivele pentru care ador sa merg cu ei prin toata lumea. Mi-a luat ceva vreme sa inteleg ca diversificarea este cheia in viata pentru a fi fericit/implinit, atat pe plan personal, cat si pe plan profesional. Diversificarea distruge monotonia, plictiseala, pasivitatea, rutina, etc. Ceea ce iti da un vibe bun zi de zi. Parerea mea. Nu degeaba am vorba: suntem diferiti, de asta este frumoasa lumea asta. Sunt ferm convins ca sunt si oameni carora le place pasivitatea, plictiseala, etc.
Dar pe mine sa mai tii la plaja mai mult de o ora/doua pe sezlong, este crima.
Pe plaja Pachia Ammos am incercat pentru prima data Paddleboard-ul.
Pare banal la prima vedere, ce poate sa fie greu? O placa si o vasla / padela.
Sa incerci pentru prima data, pe mare, unde ai valuri, devine interesant. Altfel vezi echilibrul pe o placa, la 1m 85 si la 100 de kg. Cred ca am dat jos 2 kg, cat am cazut si iar m-am urcat, iar am cazut si iar m-am urcat si tot asa pana se termina bateriile. tot am cazut si iar m-am urcat pana m-a dus curentul in zona stancoasa. Aici am dat de un bulgar dornic de socializare, eu roman dornic de socializare, uite asa m-a invatat bulgarul cum sa stau pe placa.
Cam multe explicatii la prima “sedinta tehnica”, i-am explicat ca trebuie mult exercitiu si asa dobandesti tehnica, dar el tot insista sa-mi explice. Genunchi flexati, cauta echilibru prin manuirea padelei in apa, vezi inclinarea corpului mai in fata in momentul cand dai din padela, etc. Ce sa zic, bune informatiile, dar Gogule, mancati-as talentul tau de bulgar talentat, sunt in prima zi de urcare pe placa, stai sa mai exersez si eu o zi/doua. Efectiv nu mai scapam de el! El nimic, tot baga informatii la greu. N-am mai stat sa-i explic partea cu teoria multa strica, vorbea cadrul didactic din mine, dar am luat elan putin cate putin si am reusit sa-i multumesc de la distanta si sa-l salut din mers. Cred eu in solidaritatea popoarelor, dar totusi. Am avut senzatia ca omul este cam nevorbit. Si uite asa, in concluzie, am mai bifat un sport, daca se poate numi sport, sa zicem o activitate placuta.
Varful FENGARI
Am plecat de la nivelul marii, 2 oameni, hotarati pentru efort sustinut. Ce este pentru noi un traseu de munte? Este ca mersul in mall pentru altii. Te mai plimbi, mai vezi una alta in stanga si/sau in dreapta, in Samothraki vezi numai capre si stanga si drepta.
Luam masa la 5 stele michelin, adica o conserva, un baton de ciocolata, etc., dar privelistea bate cele 5 stele michelin la orice ora. Previziunea pentru varf nu era prea fericita, era plin de nori, dar cand iti doresti ceva cu adevarat pana si zeii sunt cu tine. Simteam in sinea mea si cu ajutorul aplicatiei radar pentru vreme, ca norii ne vor ajuta pana la altitudine mai mare, sa nu ne arda soarele, apoi norii ne vor lasa si soarele ne va incalzi.
Cu cat urcam, cu atat credeam in acest scenariu. Pas cu pas, metru cu metru la altitudine, cu informatiile in minte de la ghizi, pentru ca traseul nu este foarte bine marcat, asa cum gasim la noi, dar avand si o aplicatie de gps ca si backup, am parcurs traseul pana sa ajungem sa ne putem orienta vizual. Pe parcurs am dat doar de doi oameni pe tot traseul, asa populat era. Doi englezi, erau pe coborare, noi pe urcare. Cum imi place socializarea, i-am abordat, ei plecase la ora 6.00, harnicie mare, noi la 10.30, leneveala maxima, ma rog, mai mult decizie de ultim moment pentru a pleca pe munte.
I-am intrebat cum este pe varf si am primit raspunsul: “freezing like shit”. Zic, aoleu, sa vezi belea mare, cum inghetam noi pe varf. N-am luat polar, n-am luat nimic gros la noi. Cica sunt 8-10 grade sus si bate vantul. Dar am mers mai departe, cu gandul ca norul tine cu oamenii buni si pleaca pe masura ce ne apropiem de el. Am stabilit cateva obiective de altitudine, ca sa mearga mai usor creierasul, fizicul nu era problema, ii dadusem cu o zi inainte doi calamari, o branza feta saganaki si ceva zucchini cu tzatziki, deci era forta. Hai cu 300m, hai cu 600 m, aici am zis ca mananc prims conserva. Hai cu 800 m, jumatate traseu, hai cu 1100m, aici era o sea, o trecere de pe o muchie a muntelui pe alta si de aici …. Doame ajuta, ascensiunea finala.
Pe la 1400m norul a disparut, deci mi s-a dovedit ca totusi sunt un om bun pana la urma, chiar daca am picat cativa studenti la examene. Ajung pe creasta muntelui, batea un vant de te arunca pe partea cealalta a insulei. Stefane leaga bine palaria, ca zbori cu tot cu ea. Mai era o bucatica de coasta pana la varf, marcaj dificil, cand treceai pe o parte a coastei unde era vand, cand treceai pe cealalta parte unde era liniste si pace.
Si uite asa am ajuns si pe varful Fengari, 1611m, nimic deosebit ca altidudine, dar diferenta de nivel 0-1611m, 40.000 de pasi, 423 de etaje, e ceva, inca mai pot, nu m-am operat degeaba.
De pe varf aveam o varietate vizuala, plaja cu nisip Pachia Ammos, portul, turcia, Alexandroupolis, insula thasos, Muntele Athos, deci deeeeeee vis.
Pe varf am gasit si o turma de oi plus cateva capre, asa sa dea bine la peisaj.
Am gasit un refugiu din pietre, neaparat cu priveliste si am savurat o bere radler si o conserva de ton si ceapa. Cand ajungi in varf, cred ca poti sa manaci si pietre, ti se pare cea mai gustoasa masa, ever. In concluzie, inca o experienta de vis adaugata la arhiva cu amintiri.
O seara in Samothraki.
O plaja, un foc, sunetul valurilor, socializare, ceva de baut, un rasarit de luna, cer plin de stele, ceva deosebit. toate plimbarile, toate canioanele, muntele, toate solicita fizicul, asa ca merge ceva si pentru solicitarea psihicului.
Stai pe spate, auzi sunetul valurilor cum loveste malul, sunetul lemnelor cu trosnesc in foc, incerci sa “citesti” pe cer ceea ce cunosti: carul mare, caleea lactee, carul mic, steaua nordului, etc. Mai vezi cate o stea cazatoare si uite asa nici nu-ti dai seama cum trece timpul. Daca mai pun si un pahar care te face putin euforic, deja citesti in stele. Rasare luna dintr-un lateral al insulei, te bucuri de frumusetea momentului, cum se ridica, cum lumineaza insula, splendid.
La “reteta” de mai sus adaugam si socializarea, pot spune ca aventura din Samothraki se incheie perfect. Mai ramane ziua plecarii, fiind o zi de leneveala, sezlong, baie in mare, apoi o baie intr-o piscina naturala, sa plecam racoriti.
Fonias (Ucigasul)
Canionul Fonias – o chestie pietroasă cu muuuuultă apă. De la ghizi am primit echipamentul de siguranță, ham, cască, costum de neopren, safe. Am mai adăugat eu mănuși și ochelari de soare. Ce credeți că am dat noi deoparte? Normal, costumul de neopren. Aș vrea să mai dau jos câteva kg, dar era păcat de apa de munte să nu mă bălăcesc în ea și să nu simt racoarea la adevarata intensitate. În neopren, în apa ești ok ca și temperatură, dar afară zici că ești în saună, vara, când bate soarele. Deci, cascade o gramadă, piscine naturale una după alta, de zici ca eram muratură la final, sarituri de la 1, 3, 5-7 m, dezmăț, ce să zic.
Chora si Tempul Marilor Zei
Adica capitala insulei si situl arheologic al templului, locul unde legenda spune ca s-au intalnit parintii lui Alexandru cel Mare, regele Filip al II-le si printesa Olimpia, in timpul initierii lor in Cultul Misterelor.
Ce ai mancat in Samothraki?
Dupa cum arata fotografiile, dezmat culinar. 🙂 Logica/Gandirea mea este urmatoarea, orice deplasare/vacanta/aventura nu va fi niciodata implinita fara a degusta bunatatile locului. Dupa ce m-am operat la genunchi, m-am autoinvatat sa-mi impun o “educatie alimentara”, sa fiu atent ce mananc, mai putina carne, mai multe legume si fructe bio, etc. Ce “educatie alimentara”, ce sa slabesti, ce dieta, ce greutate, cand ajungi in Grecia e pacat de Dzeu si de toti zeii la un loc sa nu-ti bucuri papilele gustative cu asa bunatati.
Sa va fac o scurta prezentare, sper sa nu ma injurati, inca n-au aparut fotografiile cu miros si gust. Preferatele mele, dl calamar, unde doar in Grecia am savurat gustul cel mai adevarat si aperitivul bouyourdi/bougourdi, o branza feta, cu rosii, ceapa si ardei, asezonat cu ulei de masline si condimente, totul intr-un bol ceramic traditional bagat la cuptor, un deliciu. Recunosc, vinovat, ador “chestiile” cu branza topita la cuptor.
Ca si in viata, varietatea este perfecta si la masa. Ca daca imi dai calamar in fiecare zi, dupa 3 zile s-ar putea sa fug de el. Asa ca am variat cu o caracatita, deliciu, cu zuchinni fries cu tzatziki, am incercat chiar si cartofi prajiti cu tzatziki, de vis pot spune.
Am schimbat chiar si meniul, am mers pe specific proteina, carne, in Samotraki proteina adevarata inseamna capra. Chiar ti se recomanda sa mananci capra. De ce? Se spune ca exista foarte multe capre si le mananca insula, vegetatia.
Adevarul ca vezi capre peste tot, le-am vazut in canion, in pesteri, pe varf de munte, pe plaja, noaptea pe mijlocul drumului, efectiv peste tot dai de ele. Mai trebuia sa faci baie intro piscina natura si sa iasa o capra de sub apa. Dar acolo te trezeai cu nudisti, nu mai era loc de capre. Deci, am incercat si capra, nu m-a dat pe spate, pentru gustul meu ii trebuia niste usturoi, mujdei, un sos de usturoi cu iaurt grecesc, nu conteaza, usturoi sa fie.
Recunosc, sunt fan usturoi si ceapa, dar pe insula asta n-am gasit usturoi la taverne. Este un aliment care il simti de la distanta, cand merg la clienti si/sau am ore la universitate nu consum. Desi am o poveste, cu o shaorma si o cola, sunt cu o postare din Grecia, hai sa-i spun gyros. Pe principiu’ pofta bate gandirea: Predam la 2 universitati in aceeasi zi, SNSPA si URA, intre cele doua sa iau masa, pofta mare de o shaorma. O shaorma nu merge bine, pentru mine, decat cu pepsi/cola. La prima ora la URA, dupa 30 de minute de turuit/vorbit/predat vad ca incep studentii sa deschida un geam, apoi doua. Nici in ziua de azi nu stiu de ce au deschis geamul, desi as putea sa-i intreb, cu unii studenti am ramas prieteni. Dar asa cum artistul mai gafeaza pe scena si merge mai departe, asa si eu la ora m-am facut ca nu s-a intamplat nimic, desi orice gest in afara atentiei la ceea ce predai ti se pare ca are legatura cu tine. Ok, trecem de la capra, la nebunia culinara numita fasole. Un deliciu, cred ca grecul din Samothraki o gateste mai bine decat mine. In Romania o consum cu muraturi, in Samothraki cu paine. Dupa ce mananci fasolea, ramane o textura uleioasa ce merge de vis cu paine intinsa prin tigaita aceea neagra.
Alte preferinte? Creveti saganaki.
Ador sa mananc cu mana si e o placere sa ma “mozolesc” cu crevetii, sa-i curat si apoi sa inmoi paine in zeama ramasa. Ador sa vad oameni care mananca pui, copanele, cu cutitul si furculita. Doamneeeeee, curcubeu pe cerul gurii, ca bine spune reclama, desi este la Mc, dar se potriveste perfect cu apetitul meu culinar.
Desert n-am ce sa pun, n-am gasit pe insula preferatul meu, iaurtul inghetat, dar ei iti dau din partea casei pepene, iaurt cu miere sau iaurt cu inghetata.
Bye bye Samothraki
Doamne ce trairi, ce emotii, ce feeling-uri am avut pe insula asta. Au fost momente cand eram zen, nu mai stiam de unde vin, cine sunt, pluteam efectiv.
O insula simpla, dar cu o bogatie de neimaginat. Daca as fi mers singur, pe stilul “pantofar”, probabil n-as fi descoperit decat 20-30% din potentialul Samothraki. Norocul meu ca imi place aventura si am ales de ceva vreme programele #green unde ma regasesc maxim, parca au fost facute pentru mine. Am crezut ca Iordania este top, ce sa vezi, Samothraki este super mega top.
Cu ajutorul celor de la @green_adventure_romania am reusit sa descopar toata insula si partea vizitata de toata lumea si partea mai putin vizitata si activitati care le gasesti in orice port cu firme locale si activitati care nu ne arata nimeni daca nu veneam cu ei. Ghizi de nivel superior, pe langa asta si cu un caracter deosebit, oameni sociabili, conteaza in anumite momente. O aventura de vis, un program cu adevarat Green. Mii de multumiri Green Adventure Romania pentru ca existati, pentru ca ati creat astfel de programe, sa se bucure si sufletele noastre neastamparate si dornice de adrenalina si de locuri memorabile.
“Viata insasi este magie, iar daca nu crezi asta, macar incearca sa o traiesti ca pe ceva magic.” A.E
