Munti mici, dar salbatici – by Simina Cernat

Se spune că ești într-un punct bun cu propria persoană când ești capabil să stai cu tine însuți și în momentele grele, nu doar în cele plăcute. O tură pe munte vine la pachet cu ambele, dacă ești sincer și o construiești complex, pe măsura muntelui. Altfel, poți spune că te-ai intersectat cu muntele, nu că ai fost pe el.
Munții Buzăului sunt neglijați, ca un copil adoptat pentru care nu se mai găsește energie și interes, când toate eforturile se îndreaptă spre frații mai mari și mai marcați, care dau mai bine în poze.

De mult ne-a plantat Cătă ideea care s-a copt la foc mic de a o lua la pas peste creste de la Green Camp la lacul Siriu, unde aveam turele de caiac cu clienții. Sunt vreo 45 km cu mașina, vreo 13 în linie dreaptă și la picior, om vedea pe unde reușim să ne croim traseu.

Ne-am readunat echipa de pe lacul Razim, doar că George a fost înlocuit cu Dan, supranumit The Suvival Dan, pentru că se pricepe la supraviețuire în sălbătcie, sau așa merge vorba. Noi măcar sperăm să știe să facă focul, ca în rest ne descurcăm. Îl iubim pe George, dar nu a reușit să vină și s-au aliniat planetele să vină Dan.

Ne-am adunat cu o seară înainte să stabilim detaliile logistice. Cătălin ne arată diferite hărți, aplicații, tragem linii în google earth pe unde ni se pare nouă că merge, dar urmează să vedem realitatea la fața locului și să primim două palme peste orgoliu.
Din nu știu ce motiv, doar Cătălin are hărți și aplicații, dar avem încredere. Gabi are 3 kile de cârnați și două de șuncă, eu am un kil de portocale, ciocolățele, niște supe la plic, cafea și ceai vrăjitoresc, cules la lună plină și descântat în plină pandemie, Dan are o busolă șmecheră și alte adaosuri alimentare. Fiecare are un cuțit. Unul mai ascuțit ca altul, după experiență și pasiune.

Împărțim mâncarea, o sigilăm într-un dry bag, să nu ne miroasă ursul, deși a doua zi Cătă îmi pune în rucsac un kil de jumări care îmi fac rucsacul să miroasă a măcelărie, oare intenționat? ia tu coarda, tu grătarul, ce? cu grătar în traseu, ați înebunit? băi, e ușor, ne trebuie pentru cârnați, nu, arătăm ca niște cocălari, și cine ne vede, ursul?, băi, îl luăm, nu îl luăm, l-am luat.

De dimineață puțin mai târziu decât ne-am propus, călcăm pe frunzele acoperite de o brumă rece care aduce un aer melancolic și albastru. O luăm în sus, pieptiș, să ajungem pe creastă. Patru căței de la Green Camp s-au ținut după noi, sau, mai bine spus, ne-au luat-o înainte de parcă aveau GPS în fund și știau unde mergem. Am încercat noi degeaba să îi trimitem acasă, că dacă ne ieșea traseul trebuia să ne întoarcem cu autostopul și cine naiba ia 4 oameni jegoși cu un grătar atârnat de rucsac și 4 câini mari, fleoșcăiți și needucați?

Urcăm, gâfâim, ne despuiem, și hopa, primul rahat de urs. Mai urcăm puțin, altul, de parcă mergem pe urmele ursului sau el s-a răhățit în traseul nostru. Pe creastă e feeric. Se vede marea alpină, unde a ajuns Soarele e uscat iar ce e în umbră e încă acoperit de brumă.

Ținem creasta care, la un moment dat, devine acoperită de blocuri mari de piatră. Consultăm harta, nu suntem foarte siguri dacă e bine, dar decidem să ocolim pereții stâncoși și o luăm printr-o vale. În mijlocul văii ne iau în primire doi câini de stână uimiți și se lasă cu hămăială și hărmalaie. Noi începem să urcăm înapoi pe creastă, dar ne umplem de noroi și alunecăm când dăm de piatră sub stratul de frunze ude și noroi. Ajungem fleașcă într-un punct, Gabi își rupe un băț, Cătă calcă aiurea și cade, îl trage rucsacul în jos, se oprește într-un copac, Gabi îl prinde de un picior la țanc, Dan gâfâie și se uită la noi de puțin mai sus.

Hărmălaia de câini se întețește și insist să ne întoarcem după Hoțu’, unul din câinii care au rămas în urmă, încolțit de câinii de stână. Păi suntem o echipă sau ce naiba? Gabi și Cătă îl recuperează pe Hoțu’ care e plin de bale și de adrenalină, dar teafăr și continuăm urcarea, care devine din ce în ce mai abruptă. Urcăm în patru labe, ne folosim de bețe cât putem, cădem în noroi, ne ținem de crengi, râdem și gâfâim. Câinii se uită la noi de sus și parcă nici nu știu dacă să le fie rușine cu noi sau să milă, mai degrabă. Ne ia mai bine de o oră jumate să ajungem înapoi pe creastă, unde luăm o pauză să consultăm hărțile.
De data asta ținem creasta și ne dăm seama că e absolut imposibil să terminăm tot traseul în două zile, așa că reconfigurăm toate planurile și după câteva ore coborâm spre râul Bâsca Mare, de unde ne vom întoarce la Green Camp, urmând să continuăm traseul altă dată.

Coborâm, printre rahați de urs, intrăm în ceață și căutăm loc de campat. Găsim un fel de poiană înconjurată de copaci bătrâni. Îmi place instant locul și ne căutăm locuri plate să ne construim casele. Adunăm lemne de foc, frunze pentru saltele, ridicăm cortul și prelata, scoatem vișinata și pălinca și ascultăm cârnații cum sfârâie pe grătar. E o noapte perfect neagră, cu lună nouă, misterioasă, cu laptele ceții.

Râdem, glumim, dar stăm cu cuțitele lângă noi și parcă nu e râsul nostru, mai ales când începe o luptă spontană între Căpri și Haiduc, doi din câinii care au venit cu noi. La lumina focului o vedem pe Căpri la pământ și ceva mare, cu colții scoși, cu o coamă maro sculată, deasupra ei. Am înlemnit cu toții crezând că e Moș Martin. De acolo până la ceaiurile vrăjitorești a mai fost doar un pas. După ce am epuizat toate glumele de autobază, dar mai ales cele despre un anumit ardei, s-a terminat și vișinata și focul s-a mai liniștit, ne-am retras toți în sacii de dormit de iarnă în care am dormit dezbrăcați, fiecare gândindu-se cum o să fugă în chiloți dacă suntem atacați de urs.

A fost o noapte cu vise bizare, lătrături continue de câini la cap, mult sforăit și întins ca viermii când sacii de dormit o luau la vale cu noi în ei, în mica pantă pe care am pus cortul. Dimineața mă așteptam să îi văd pe toți cu cafeaua făcută, dacă nu băută, gata de plecare. Recunosc, am așteptat și eu o cafea la cort, însă puteam să aștept până la Paștele Cailor.

Ne-am lungit până la prânz la vorbă, mâncat și filtrat apă din râul de lângă noi. Nu ne venea niciunuia să ne întoarcem la semnal și civilizație. Puțin cătrăniți că ne-a ieșit abia un sfert din traseu, dar bucuroși că mai avem motiv de aventură și reîntâlnire, am luat-o pâș-pâș în jos, până am întâlnit Bâsca Mare, râul nostru de suflet, al caiaciștilor din zonă. Pe ici o casă părăsită, pe colo o groază de gunoi în fața unei case locuite, noroi cât să ne facem tălpi înalte și o vreme cam gri. Sus, pe creste era încă Soare și mereu reîntoarcerea la civilizație parcă șterge curcubeul adunat în ochi la altitudine, pe care oamenii de aici de jos, nu îl ghicesc, oropsiți, cum sunt ei, în rutina zilnică.

Tura s-a încheiat cu beri și ceaiuri la Tina, la cârciuma locală, de unde fiecare și-a adunat lucrurile, a încălecat pe o șa și s-a dus acasă, unde, oricâte poze am arăta, nu putem descrie frumusețea unei camaraderii de munte, cu tot ce vine la pachet, cu grele și cu plăceri.
Va urma…

Articol scris de Simina Cernat in luna ianuarie 2021.

Lasă un răspuns

Programe de vacanta

Aventuri in Iordania, 10 – 17 octombrie 2021

10.10.2021 - 17.10.2021

Stiati ca desertul Wadi Rum (Valea Lunii) a fost strabatut de Lawrence al Arabiei alaturi…

Jordan Adventure 2021, 7 – 14 noiembrie 2021

07.11.2021 - 14.11.2021

Stiati ca desertul Wadi Rum (Valea Lunii) a fost strabatut de Lawrence al Arabiei alaturi…

Vezi toate vacantele
<< Inapoi la pagina anterioara