Sporturile nautice ne-au incantat de-a lungul timpului prin varietatea si frumusetea lor. Cunoscute si ca sporturi acvatice acestea sunt practicate pe apa, in apa, sau sub apa de catre sportivi atat individual, cat si pe echipe.
Pe apa:
- Caiac-canoe – face parte din categoria sporturilor nautice unde vaslasul sta in barca si nu pe barca, acesta folosind vasle nefixate. Cum reiese si din nume, acesta cuprinde doua ramuri sportive: caiac si canoe. Fiecare avand reguli si probe diferite, istoric total diferit si tehnici specifice.
- Canotaj – integrat in sporturile olimpice din anul 1900, canotajul se practica in ambarcatiuni puse in miscare de rame fixe. Acest sport solicita forta, coordonare si rezistenta si necesita foarte mult efort, din aceasta cauza copii incep practicarea acestui sport de la 14 ani.
- Kitesurfing – cunoscut ca si kiteboarding combina anumite sporturi extreme ca: windsurfing, zborul cu parapanta, gimnastica si wakeboarding-ul. Acest sport depinde foarte mult de puterea vantului, fiind necesara o concentrare totala in controlarea zmeului pentru o propulsie buna pe apa.
- Yachting – este un sport nautic care se practica cu ambarcatiuni cu vele. Introdus in anul 1900 ca sport olimpic, yachtingul are o traditie destul de veche, prima consemnare a termenului de „jaght” fiind facuta intr-un dictionar olandez-latin, prin anul 1599, insemnand ambarcatiune usoara si rapida.
- Rafting – este un sport acvatic outdoor care presupune coborarea pe rauri montane cu barca pneumatica. Fiind un sport extrem, raftingul necesita un echipament special, de la barca gonflabila cu design special, pana la costum complet de neopren, casca de protectie, vesta de salvare si propulsia este oferita de pagai care ofera si controlul directiei.
- Jet ski – scuterul acvatic a fost dezvoltat prima data la mijlocul anilor 1950. Inca de atunci acesta a facut furori printre pasionatii sporturilor acvatice si de ce nu pasionatilor de motoare. Viteza, virajele stranse si manevrabilitatea foarte buna fac din acest sport un preferat al tinerilor din intreaga lume.
- Schi nautic – Pentru practicarea acestui sport sunt necesare urmatoarele lucruri: barca folosita pentru tragerea schiorului, schiurile alese in functie de greutatea practicantului si echipament de protectie din neopren. Schiul nautic de competitie consta din mai multe discipline: slalom, tricks, sarituri si curse.
- Surfing – este un sport nautic care face parte din cultura Polineziana. El consta in plutirea sportivului pe crestele valurilor cu ajutorul unei planse, pe care sta in picioare. Cel mai inalt val (consemnat si in cartea recordurilor) pe care s-a facut surf a fost inalt de 23,8 metri (Portugalia).
- Wakeboarding – este un sport nautic asemanator cu schiul nautic, diferenta fiind ca in locul schiurilor se foloseste o placa asemanatoare cu snowboard-ul. Combinand surfingul, snowboardingul si schiul nautic acesta a ajuns unul din cele mai spectaculoase sporturi nautice.
- Windsurfing – in traducere inseamnand surfing cu ajutorul vantului, acest sport nautic presupune atasarea pe o plansa de surf a unei vele si a unui catarg.
- Powerboat racing – este un sport nautic extrem unde ambarcatiuni cu motor de capacitate mare se intrec pe apa. In functie de clasa, viteza maxima atinsa de ambarcatiuni difera de la 100 km/h pana la 400 km/h.
- Jetboard – initial jetboardul a fost realizat pentru a ajuta surferi sa iasa din valurile mari, fara sa mai trebuiasca sa isi foloseasca mainile pentru a se deplasa. Cum si denumirea o subliniaza jetboardul este format dintr-o placa lunga de surf motorizata, manevrarea lui facandu-se cu ajutorul trupului.
- Parasailing – cunoscut si ca parakiting este o forma de kiting unde practicantul este tras de un vehicul (de obicei o barca) in timp ce este legat de o parasuta speciala.
- Speed sailing – navigarea unei ambarcatiuni foarte rapide pe o ruta predeterminata se numeste speed sailing.
In apa:
- Inotul – se defineste prin miscarea de deplasare prin apa. Tipurile si stilurile de inot sunt: craul, bras, fluture sau spate.
- Inotul cu labe – cunoscut ca si inot subacvatic este un sport de competitie relativ nou din cadrul sporturilor nautice. Echipamentul folosit de catre sportivi consta in: monolabe, vizor sau masca si un tub de respirat.
- Inotul sincron – cea mai tanara ramura a natatiei inotul artistic este o combinatie intre inot, balet si gimnastica. Miscarile inotatorilor sunt executate intr-o perfecta concordanta cu muzica. Inotul sincron se practica fie in duet, trio sau echipe.
- Pentatlon modern – este un sport olimpic, care contine cinci discipline: tir sportiv, scrima, 200 m inot, saritura la obstacole si 3 km de cros. Forma moderna a pentatlonului a fost inventata de baronul Pierre de Coubertin fondatorul Jocurilor Olimpice moderne.
- Polo – este un sport nautic de echipa , introdus ca sport olimpic in anul 1900. Fondatorul polo-ului de apa este englezul William Wilson, primul joc de polo pe apa desfasurandu-se pe 14 iulie 1876 in Bourtnemouth. Polo pe apa se joaca la fel ca si handbalul, cu urmatoarea asezare in teren: centru, fundas, inter dreapta, inter stanga, extrema dreapta, extrema stanga si portar.
- Sarituri in apa – sariturile in apa sunt un sport nautic care implica sarituri in apa de la o trambulina sau o platforma plasata la o anumita inaltime deasupra unui bazin si de a efectua o serie de exercitii inainte de a ajunge in apa.
- Sarituri in apa de pe stanci – sariturile in apa de pe stanci sunt mult mai periculoase decat sariturile in bazin pentru ca orice miscare gresita sau dezechilibrare poate duce la accidentare grava a practicantului
Sub apa:
- Aquathlon – cunoscut si ca lupte subacvatice este unul din cele mai noi activitati de scufundare libera (in apnee). Termenul aquathlon provine din limba greaca (aqua = apa, thlon = lupte).
Aquathlon a fost inventat in U.R.S.S. in anul 1980 de catre Igor Ostrovsky, antrenor de inot la Universitatea Tehnica din Moscova. - Hochei subacvatic – este un sport nautic nou ce se desfasoara intre doua echipe, in piscina, in scufundare in apnee.
- Orientarea subacvatica – este un sport relativ nou, sportivii folosind aparat autonom de respirat sub apa la care sunt aduse unele modificari si navigheaza sub apa urmand un anumit traseu prin utilizarea unei busole submersibile. Competitiile de orientare subacvatica sunt organizate in lacuri sau mare.
- Rugby subacvatic – este un sport nou, ce se joaca in piscina. Echipele sunt formate din cate 6 jucatori in apa si 6 rezerve.
Jocurile sunt oficiate de doi arbitri care se afla in apa si un arbitru pe uscat ce cronometreaza durata meciului precum si notarea scorului pe foile oficiale. - Scufundarea subacvatica – reprezinta actiunea de patrundere sau intrare a omului sub apa. In functie de adancime, scop, echipament etc, exista mai multe metode de scufundare si anume: scufundare sportiva individual, scufundare cu aparat autonom de respirat sub apa si scufundare profesionala (scufundare cu alimentare de la suprafata, scufundare cu submersibilul lock-in/lock-out, scufundare in saturatie).
- Scufundarea libera – acest tip de scufundare este efectuata prin tinerea respiratiei fara un aparat autonom de respirat sub apa, reprezinta cea mai veche modalitate de scufundare.
- Snorkelingul – este o activitate sportiva de scufundare/inot la suprafata apei. Scopul practicarii snorkeling-ului constituie descoperirea faunei, florei si peisajului submarin.
- Vanatoarea subacvatica – este o activitate sportiva ce consta in capturarea de pesti sub apa. Vanatoarea subacvatica se supune atat reglementarilor generale de pescuit, cat si unor reglementari specifice.
- Tirul subacvatic – este un sport nou ce se desfasoara sub apa, in scufundare in apnee, intr-un bazin de inot. Poate fi practicat la cele mai diverse varste de la 14 ani la peste 50.
- Fotbal american subacvatic – este un sport de apa cu doua echipe, care impartaseste elemente comune cu hocheiul subacvatic si rugby-ul subacvatic. Ca si aceste jocuri, acesta este jucat intr-un bazin de inot cu echipament de snorkeling (masca, snorkel, si aripioare).